Nr. 0016 · Monede și bancnote
Secretele ascunse în bancnotele euro emise din 2002
Știai că bancnotele sunt din bumbac pur?! Ce se ascunde în pliantele de hârtie pe care le ținem zilnic în buzunare? Bancnotele euro, intrate în circulație oficial la începutul mileniului trei, nu…

Știai că bancnotele sunt din bumbac pur?!
Ce se ascunde în pliantele de hârtie pe care le ținem zilnic în buzunare?
Bancnotele euro, intrate în circulație oficial la începutul mileniului trei, nu sunt simple mijloace de schimb valutar, ci documente complexe, pline de simboluri arhitecturale, istorice și tehnologii avansate de securitate.
Deși mulți utilizatori le tratează ca pe un obiect banal, fiecare bancnotă emisoară din 2002 încoace poartă în sine o poveste a integrării europene, de la tratatele fundatoare până la cele mai recente extensii ale zonei monetare comune.
Fundamentele unei monede unificate pentru statele europene au fost puse pe hârtie prin Tratatul de la Maastricht, semnat în anul 1992. Totuși, denumirea oficială „euro” a fost aleasă abia la Conferința de Stat de la Madrid, care s-a desfășurat pe 16 decembrie 1995. Momentul istoric al circulației publice a banilor noi, atât sub formă de monede, cât și de bancnote, a avut loc pe 1 ianuarie 2002. La acea dată, moneda unică a fost adoptată simultan în douăsprezece state fondatoare: Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia și Spania.
Pe măsură ce Uniunea Europeană a continuat expansiunea sa geografică, zona euro a cunoscut o creștere semnificativă.
Nouă alte națiuni s-au alăturat clubului monetar în timp ce Slovenia, Malta, Cipru, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania, Croația și Bulgaria au aderat succesiv, ducând numărul total de țări care folosesc euro la 21.
Pe lângă aceste membre de drept, există patru entități teritoriale – Andorra, Monaco, San Marino și Cetatea Vaticanului – care au încheiat acorduri bilaterale cu UE pentru a utiliza euro ca monedă oficială. Acestea beneficiază chiar de dreptul de a bate propriile lor monede cu imaginea lui euro, deși nu au autoritatea de a emite bancnote propriu-zise.
Toată politica monetară a acestei regiuni este coordonată centralizat de Banca Centrală Europeană (BCE), instituție care deține puterea de a aproba designul și tipărirea bancnotelor, precum și volumul de monede turnate în monometale sau bimetale.
Deși moneda a fost creată tehnic încă din 1999, în primii trei ani de existență, euro a funcționat exclusiv ca o monedă contabilă, fiind utilizată în tranzacții financiare virtuale, fără a fi văzută fizic în mâinile cetățenilor. Primul contact direct al publicului cu bancnotele și monedele a intervenit, așa cum am menționat, la data de 1 ianuarie 2002. Până în prezent, au fost produse două serii distincte de bancnote euro.
Prima serie a fost emisă într-o perioadă cuprinsă între 2002 și 2013, iar seria a doua, cunoscută sub numele de Europa, este în producție începând cu anul 2014.
În cadrul primei serii, bancnotele au fost lansate în cinci denominații principale și două suplimentare: 5, 10, 20, 50, 100, 200 și 500 de euro.
Spre deosebire de monede, care pot varia ușor în aspect în funcție de statul emitent, bancnotele de aceeași valoare nominală au un design identic în toate țările din zona euro, indiferent de originea națională.
Materialul din care sunt confecționate aceste bancnote este o fibre de bumbac pur, o alegere care conferă o textură distinctă și o durabilitate superioară față de hârtia obișnuită. Pentru a combate contrafacerea, inginerii monetalari au implementat o gamă largă de caracteristici de securitate. Acestea includ filigrane complexe, microtipografie invizibilă la prima vedere, modele fluorescente și infraroșii, holograme dinamice și cerneală variabilă optic. Aceste elemente fac ca replicarea unei bancnote autentice să fie o sarcină dificilă pentru falsificatori.
Seriile de bancnote inițiale, emise între 2002 și 2013, au fost imprimate în culori și dimensiuni diferite, fiecare valoare nominală având o paletă specifică. Motivele arhitecturale reprezentate pe aceste bilete nu sunt aleatorii, ci reflectă epoci diferite din istoria bogată a continentului european. Fața frontală (aversul) ilustrează ferestre și porți în stiluri arhitecturale variate, în timp ce fața posterioară (versoul) prezintă poduri construite în aceleași perioade istorice. Bancnota de 5 euro este dedicată stilului clasic timpuriu, care datează din perioada cuprinsă între secolul al VIII-lea î. Hr. și secolul al IV-lea Hristos.
Următoarele valori urmează cronologia istoriei artelor: 10 euro reprezintă arhitectura romană (secolele XI-XII), 20 euro reflectă stilul gotic (secolele XIII-XIV), iar 50 euro surprinde elemente renașteriste (secolele XV-XVI).
La rândul lor, bancnotele de 100, 200 și 500 de euro sunt marcate de influențele barocului și rococo (secolele XVII-XVIII), Art Nouveau (secolul XIX) și arhitecturii moderne (secolul XX).
Designerul austriac Kalina a creat designul!
Pe aversul acestor bancnote, valoarea nominală este tipărită atât în caractere latine, cât și în grecești. Steagul Uniunii Europene, format dintr-un cerc de 12 stele galbene pe fundal albastru, este vizibil, iar aceleași 12 stele apar și în partea centrală a feței frontale.
Acronimul Banicii Centrale Europene este gravat în cinci variante lingvistice, acoperind limbile oficiale ale UE la momentul lansării în 2002. De asemenea, se regăsesc anul de emisie al seriei (2002) și semnătura președintelui BCE. Este important de reținut că, deși bancnotele au fost produse până în 2013, anul gravat rămâne constant 2002.
Acest lucru indică anul de lansare al seriei, nu anul de producție a exemplarului individual. Perioada exactă de emisie poate fi dedusă din semnătura președintelui BCE prezentă pe bilet.
Astfel, bancnotele din această perioadă poartă semnătura lui Wim Duisenberg (care a deținut funcția între 1998 și 2003), a lui Jean-Claude Trichet (2003–2011) sau a lui Mario Draghi (2011–2019).
Partea centrală a versoului este dominată de un pod construit în stilul arhitectural corespunzător valorii nominale. Lângă acesta se află o hartă a Europei și valoarea nominală, scrisă din nou în alfabetul latin și cel grecesc. Datorită constrângerilor de spațiu, unele insule, precum Azore, Reunion și Insulele Canare, au fost reprezentate în căsuțe separate sub harta principală. Un detaliu curios este absența Ciprului și a Maltei de pe hartă, deoarece la momentul elaborării designului, în 2002, aceste două state nu făceau parte încă din zona euro.
Numărul de serie apare de două ori pe această față. În colțul din stânga jos, se observă un grup de șase stele dispuse în cerc.
Designul a fost creat de Robert Kalina, un designer austriac angajat al Băncii Naționale Austriece.
Kalina a câștigat un concurs internațional în 1996, propunerea sa fiind selectată pe 3 decembrie 1996 de Consiliul Institutului Monetar European, dintr-un total de 44 de proiecte concurente.
Ferestrele și porțile de pe avers transmit o idee de deschidere și accesibilitate, valori care ar trebui să guverneze relațiile dintre statele membre UE. Podul de pe verso a fost ales ca simbol al legăturilor strânse dintre țările integrate în zona euro și al unei perspective promițătoare către viitor. Deși ilustrațiile sunt considerate generice și stilizate, artistul s-a inspirat din elemente reale din cartea „Poduri – 300 de ani de defiere a naturii”.
Unele poduri gravate pe bancnote seamănă izbitor cu modelele originale folosite de artist, precum Podul Rialto din Veneția sau Pont de Neuilly din Paris.
Trecând la seria Europa, lansată ulterior, principiul tematic „Epoci și Stiluri” este păstrat. Prima bancnotă din această serie nouă, cu valoarea de 5 euro, a fost pusă în circulație pe 2 mai 2013.
Celelalte denominații (10, 20, 50, 100 și 200 de euro) au apărut treptat, între 2014 și 2019. Bancnotele din prima serie rămân în continuare legale, dar sunt înlocuite progresiv de cele noi.
Pe 4 mai 2016, BCE a decis să nu mai emită bancnote de 500 de euro în seria Europa, motivat de temerile că valoarea mare facilitează activitățile criminale.
Deși bancnotele vechi de 500 de euro, populmente cunoscute sub numele de „Bin Ladens”, au fost emise ultima oară pe 27 aprilie 2019 (fiind exemplare din seria veche), ele își păstrează valoarea și pot fi schimbate la orice bancă centrală națională din zona euro, oricând.
Existența noilor bancnote aduce și diferențe vizibile față de seria anterioară. Numele monedei este tipărit pe ambele fețe în alfabetele latin, grecesc și chirilic, acesta din urmă fiind adăugat odată cu aderarea Bulgariei la UE. Măsuri noi de anti-contrafacere au fost integrate, inclusiv portretul prințesei mitologice Europa, care apare acum în filigran și în banda holografică. Anul tipărit pe avers a fost mutat într-o poziție diferită, fiind afișat vertical, iar lângă el figurează anul specific de emisie a bancnotei. Dimensiunile bancnotelor de 100 de euro (147 x 77 mm) și 200 de euro (153 x 77 mm) au fost modificate comparativ cu seria inițială. Acronimurile BCE sunt afișate pe avers în zece variante lingvistice, acoperind toate limbile oficiale actuale ale UE.
Totuși, bancnotele de 5, 10 și 20 de euro nu conțin acronimul croat pentru BCE („Europska Središnja Banka”), deoarece Croația a aderat la UE abia în iulie 2013, după lansarea acestor banchete. Spre deosebire de prima serie, cele 12 stele ale UE se găsesc acum pe verso. Harta Europei de pe această față include toate statele membre actuale, inclusiv Ciprul și Malta, care lipseau anterior. Aversul seriei a doua poartă semnătura lui Mario Draghi sau a Christine Lagarde.
Redesign-ul a fost încredințat lui Reinhold Gerstetter, un designer independent care fusese unul dintre participanții la concursul de design din 1996. Bancnotele sunt tipărite de băncile centrale naționale ale zonei euro, sub responsabilitatea BCE. Deși toate bancnotele sunt esențial identice, codul de imprimare și numărul de serie oferă informații despre instituția de tipărire și statul emitent. Codul tipografului este un șir de șase caractere tipărit pe avers.
Sursa: Numismaticnews



